Interviu Rubik News: mentor Claudiu Grigore

Interviu luat de Luca, 9 ani

Luca: De ce ai ales Rubik și nu altă școală?

Claudiu: Am ales Rubik, pentru că mi-a plăcut felul în care oferă experiența de învățare. Cred foarte mult în Rubik și în libertatea copiilor. 

Luca: La ce curs eșți facilitator?

Claudiu: Sunt facilitator la 3 cursuri: “Exploratorii Cunoașterii”, fiind un curs despre istorie; “Debate” și “Astronomie”. 

Luca: Cu ce crezi că îi schimbă pe copii cursurile tale?

Claudiu: Cred că îi ajută pe copii să cunoască mai bine lumea în care trăiesc, îi ajută să își dezvolte gândirea critică și să se exprime, într-un mod cât mai liber, însă structurat și argumentat. 

Luca: Cum te dezvoltă Rubik?

Claudiu: Rubik mă ajută să învăț despre cum pot să le ofer copiilor o învățare mai bună și potrivită nevoilor lor și cum să crească o comunitate într-un mod armonios, echilibrat. În plus, aflu lucruri noi și despre mine. 

Luca: Cum ai schimba Rubik ca facilitator?

Claudiu: Cred că aș propune și mai multă învățare practică. Ea există deja, idealul meu fiind de-a crea o experiență cu totul, iar apoi să extragem învățarea din partea practică.

Luca: De ce îți place să lucrezi cu copiii?

Claudiu: Îmi place să lucrez cu copiii, pentru că îmi dau energie, învăț și descopăr tot mai multe lucruri despre cine sunt eu, prin ei. Consider că avem responsabilitatea de-a fi alături de copii, pentru că viitorul este al lor. Da, mă ajută să rămân în contact cu copiii, fiindcă asta îmi place, dar îmi oferă și o satisfacție personală.

Luca: Cum ți-a venit pasiunea de a lucra cu copii?

Claudiu: Pasiunea asta a venit acum 3 ani, când am intrat în programul “Teach for România”. Mi-am dat seama că ador să fiu în preajma copiilor. La început, am învățat despre ce înseamnă educația, iar când am ajuns printre copii, am început să simt că sunt în locul potrivit, așa mi-am dat seama. 

Luca: Cum ai descoperit Rubik?

Claudiu: Eram prieten pe facebook cu Luiza, de la ea am dat de Rubik, am urmărit ce se întâmplă cu școala și cum prinde viață, iar treptat a început să îmi placă tot mai mult.

Luca: Ce bucurie ți-a adus Rubik?

Claudiu: Bucuria de-a mă bucura, în sensul că cea mai mare bucurie este atunci când mă bucur împreună cu copiii. Mai ales când reușim să facem ceva. 

Claudiu: Mulțumesc pentru întrebările frumoase și sunt bucuros să fiu parte din această călătorie.

Interviu Rubik News: performanță și pasiune în sport

Ilinca: La ce vârstă ai descoperit pasiunea de a face sport de performanță?

Mihai: Am descoperit această pasiune de la 5 ani.

Ilinca: În ce echipa de hockey ești?

Mihai: Eu sunt legitimat, înscris oficial, la echipa Triumf București.

Ilinca: Ai jucat hockey în alte țări?

Mihai: Nu, nu încă, dar ar fi trebuit să joc în Franța, Ungaria și Bulgaria. Aveam competiții, dar au fost anulate din cauza Pandemiei.

Sportul mă ajută să am energie, dar să mă și liniștesc când sunt mai agitat sau supărat, să mă simt bine în general

Ilinca: Cu ce te ajută emoțional și fizic hockeyul?

Mihai: Emoțional simt că am încredere în mine, că pot să fiu un jucător bun, că pot să înscriu goluri, că mă simt bine cu prietenii mei. Din punct de vedere fizic, sportul mă ajută să am energie, dar să mă și liniștesc când sunt mai agitat sau supărat, să mă simt bine în general.

Ilinca: Ai putea numi numele copiilor care joacă în echipa ta?

Mihai: Da, îi știu pe toți. Prietenii mei sunt Petru Sterea, Rareș Nicula, Alex Anghel și ceilalți.

Ilinca: Cum ai descoperit cățărarea?

Mihai: Am fost la ziua de naștere a unui copil, care și-a organizat petrecerea acolo, la Fabrică de Cățărat. Mi-a plăcut atât de mult, încât am devenit pasionat de acest sport.

Ilinca: Cât de sus te-ai cățărat cel mai mult?

Mihai: Păi, pereții de la sala au 4 metri înălțime, dar important este ce traseu reușești să faci și nu neapărat cât de sus ajungi.

Ilinca: În ce locuri te cațeri?

Mihai: Deocamdată doar la sala, dar este de ajuns. Trebuie să ai multă experiență ca să te cațeri pe stânci.

Ilinca: Cum te simți când practici toate aceste sporturi?

Mihai: Mă simt excelent! Am energie, sunt fericit, sunt mereu cu prietenii mei. Cățărarea mă ajută să îmi dezvolt mușchii și pentru hockey, dar și să mă relaxez.

Ilinca: Te antrenezi și acasă pentru cățărare și hockey?

Mihai: Uneori da. Fac exerciții fizice. Am făcut antrenamente “pe uscat”, pe Zoom, cu antrenorul de la echipa. Tată mi-a promis că îmi amenajează un perete de cățărare pe unul din gardurile curții noastre.

Ilinca: A fost greu să ajungi unde ești acum?

Mihai: Da, am muncit mult, dar am făcut-o cu plăcere.

Interviu Rubik News: despre pasiunea scrisului la 12 ani

Mihai: De când ai această pasiune?

Ilinca: Eu am această pasiune de la vârsta de șase ani. Nu știam prea bine să scriu, așa că le puneam pe bunicele mele să scrie, mare, de tipar, în timp ce eu dictam.

Mihai: Cum ți-ai descoperit pasiunea?

Ilinca: Sinceră să fiu, nu pot să zic că am descoperit-o… la șase ani nu eram destul de conștientă încât să îmi dau seama că asta e pasiunea mea. Cred că prin clasa a treia, mi-am dat seama că îmi place mult să scriu compuneri, iar la începutul clasei a patra, am scris o compunere despre un băiat cu o situație de sănătate mai specială. Atunci, învățătoarea mea, mi-a arătat un concurs de scriere creativă, la care mi s-a părut destul de drăguț să particip. Până atunci, concursurile îmi părusera ceva imposibil la care eu nu am cum să ies niciodată câștigătoare (dacă ați citit povestea mea cu Yello și încrederea de sine, de pe blog, știți despre ce vorbesc). Dar am fost printre câștigătorii concursului acela, iar de atunci, mi-am dat seama că asta e pasiunea mea!

După părerea mea, asta ar trebui să facă fiecare pasiune, să te ajute să te eliberezi de griji și în același timp, să găsești o cale de a îți înfrânge aceste griji

Mihai: Te-a sprijinit cineva în această pasiune?

Ilinca: De sprijinit, cred că m-au sprijinit mult bunicele, care m-au ajutat să zic așa, să îmi deschid apetitul pentru scris. M-au sprijinit și părinții, care au fost în general alături de mine și m-au susținut să continui cu scrisul.

Mihai: De ce îți place să scrii povești?

Ilinca: Îmi place să scriu povești, și nu numai, pentru că ele sunt în general, metoda mea de a mă descărca. După părerea mea, asta ar trebui să facă fiecare pasiune, să te ajute să te eliberezi de griji și în același timp, să găsești o cale de a îți înfrânge aceste griji. De multe ori, am multe răspunsuri la multe dintre problemele mele, dar pur și simplu, nu sunt conștientă de asta. Când încep să scriu, le creez personajelor mele probleme, și așa reușesc să le dau tot lor, în poziția mea de scriitor/om care le știe pe toate și care e înțelept, găsesc soluții pentru problemele lor, care sunt de fapt problemele mele nerezolvate. 

Mihai: Ai o poveste preferată?

Ilinca: Dintre poveștile mele, scrise de mine, cred că cel mai mult îmi plac poveștile care se numesc: ,,Expediția lui Fergus în Artagonia” și ,,Un secret Regal”. Dintre poveștile citite de mine până acum, cu siguranță cartea mea preferată este ,,Jane Eyre” de Charlotte Bronte.

“Prin poveștile mele, vreau să le dau oamenilor răspunsuri, pentru problemele lor, dar vreau să creez și un spațiu relaxant în care lumea să se simtă încrezătoare și pozitivă.”

Mihai: Pentru cine scrii povești și ce vrei să transmită ele?

Ilinca: Cred că singura persoană pentru care scriu cu adevărat povești, sunt eu. Succesul este al meu, poveștile mă ajută foarte mult pe mine, deci probabil scriu pentru mine și fericirea mea. Poveștile mele sunt trimise către revista ,,Ordinul Povestitorilor” de la editura Arthur, către concursul ,,Locuiește în Poveste” și către blogul Rubik deocamdată. Prin poveștile mele, vreau să le dau oamenilor răspunsuri, pentru problemele lor, așa cum am zis mai devreme, dar vreau să creez și un spațiu relaxant în care lumea să se simtă încrezătoare și pozitivă. Nu pot răspunde foarte bine la această întrebare pentru că mi se pare, că fiecare poveste scrisă de mine până acum, a transmis total altceva.

Mihai: Unde ai vrea să ajungi cu pasiunea ta?

Ilinca: Cu pasiunea mea, cred că vreau ca EU să ajung o persoană calmă, căreia să nu îi lipsească încrederea de sine. Poate îmi voi face și o carieră din asta, în lumea comunicării verbale și a jurnalismului. 

Mihai: Ce te determină să scrii povești?

Ilinca: Probabil lucrul care mă determină să scriu povești, sunt emoțiile și situațiile prin care trec într-o zi.

Mihai: Cine te-a îndrumat spre această pasiune?

Ilinca: Așa cum am zis, mai toată familia m-a îndrumat spre scris și de asemenea și fosta mea învățătoare, care mi-a arătat primul concurs de scriere creativă. Mai nou am fost la un curs în carantină, de scriere creativă a academiei Motanov. Scriitoarea Sînziana Popescu mi-a dezvăluit și mai mult din secretele scrisului și mi-a sporit și mai mult dorința de a scrie.

Mihai: Cum te simți când scrii povești?

Ilinca: Când scriu povești, în general sunt ori foarte fericită, ori foarte emoționată, ori foarte nervoasă, în orice caz simt o emoție profundă. Rareori mă pun la birou, îmi iau laptop-ul și mă apuc pur și simplu să scriu, dintr-un motiv banal. Ca să îmi sporesc entuziasmul și inspirația și să am timp să mă gândesc, sar. Sar pur și simplu și simt cum îmi bate inima și cum îmi fac un întreg film al poveștii în cap. De parcă o trăiesc eu.

Mihai: Ce ai învățat despre tine de când scrii povești?

Ilinca: De când scriu povești am aflat cu adevărat cine sunt. Am aflat lucruri despre modul meu de a vedea viață, despre ce înseamnă cuvântul ,,ideal” pentru mine, despre ce înseamnă ,,o viață normală” pentru mine și imginându-mi toate astea, am început să cunosc mai bine viața mea, am început să devin conștientă de faptul că eu nu am o viață normală, dar într-un sens bun. Că sunt un copil deosebit de norocos și că am tot ce își poate dori cineva, dar cu toate astea, din anumite puncte de vedere, sunt un copil normal, care are așteptări de la viață și care mereu crede că viață lui e cu totul altfel față de a celorlalți. 

Mihai: Un gând pentru copiii care vor să scrie povești?

Ilinca: Dacă ar fi să dau un sfat cuiva care vrea să scrie, ar fi să fie original, să scrie exact ceea ce simte, să nu se teamă că va fi comentat de alții și cred că nimeni nu ar trebui să se teamă de ce cred ceilalți, pentru că nimeni altcineva nu mai are mintea pe care o ai tu, nimeni nu știe ce gândești tu, mai ales adulții, care nu au cum să aibă mintea atât de creativă și care nu au cum să mai gândească vreodată ca noi, copiii.

Îți mulțumesc mult pentru interviu, Mihai!

Interviu Rubik News: Luiza răspunde la întrebări

Ilinca:  Bună Luiza! De ce ai ales să înființezi școala Rubik?

Luiza:  Păi, am ales să înființez școala Rubik acum trei ani, pentru că eu cred că fiecare copil poate să învețe în stilul lui liber sau în ritmul lui. Nu cred în stilul acesta de învățare în care un profesor stă într-un birou și spune ce trebuie să învețe niște copii de șase, opt, nouă, zece ani, fără ca măcar să îl fi văzut o dată la ochi, sau să fie curios despre interesele și pasiunile lui. Cred într-o comunitate în care și copiii decid. Eu iubesc să fiu printre copii și cred într-un spațiu în care Rubik există pentru că există copii în el și pentru că am vrut dintotdeauna să creez o comunitate în care să învăț și eu cot la cot cu ei.

Ilinca:  Super! La ce cursuri ești tu facilitator?

Luiza:  Sunt facilitator la cursul de Inovație & Gândire critică, la cursul de Emoții și la cursul de Autonomie în învățare.

Ilinca:  Cu ce crezi că îi schimbă pe copii cursurile la care ești tu facilitator?

Luiza:  Nu știu dacă îi schimbă pe copii, dar cred că mai degrabă îi ajută cu niște instrumente de învățare, niște instrumente prin care ei pot să își deseneze emoțiile, niște instrumente sau niște întrebări pe care pot să și le pună despre ei ca să se cunoască mai bine. Cred că îi ajută să își dezvolte niște abilități ce le vor fi de folos în viață, abilități de făcut o prezentare, abilități de gestionare a timpului, de auto-evaluare, abilități de organizare, capacitate de a identifica ce pasiuni au sau ce are sens și ce nu are sens pentru ei. 

Ilinca: Super! Tu simți că pe tine te ajută Rubik, ca facilitator?

Luiza: Da! Mă ajută foarte tare. Mă ajută o dată pentru că și eu învăț pe măsură ce țin aceste cursuri, pentru că fiecare grup este diferit. Eu nu am o structura pe care o urmăresc la fel, la același curs, ci adaptez în funcție de grupul de copii. Mă ajută și pe mine pentru că învăț foarte multe împreună cu voi și simt că de la fiecare grup în parte și de la fiecare curs în parte, îmi iau eu lecții despre mine, despre cum aș putea eu să fac lucrurile mai bine.

Ilinca: De ce îți place să lucrezi cu copiii?

Luiza: Haaa! Nu știu… dar îmi place foarte mult! Pur și simplu îi iubesc pe copii și simt că asta e menirea mea, să fiu printre ei, să ne jucăm împreună și sunt fascinată de felul în care copiii gândesc și de lumea lor. Mi se pare că sunt foarte creativi, spontani și că au o lume interioară foarte bogată.

Ilinca: Ce tare! Nu mai am ce să îți spun, ai răspuns din greșeală la toate întrebările noastre… Îți mulțumim pentru tot ce faci la Rubik și sperăm să rămâi alături de noi cât mai mult.

Yello în grădină

Un text de K. 12 ani

Bună tuturor! Numele meu este Yello, și în caz că nu știați, îmi place să-mi petrec timpul în grădina casei mele.

Pe când stăteam în hamac cu nasul într-o carte, arunc privirea către grădină și, sincer vă zic, m-am speriat. De când cu orele online, am uitat să o ud și să o îngrijesc. Oare ce este de făcut? „Trebuie sa plantez legume și fructe”, mi-am zis. Așa că, cât ai zice pește am luat semințele și m-am întors, în grădină. Îmi pun șorțul de mic grădinar și mă apuc de treabă. Pe când udam pământul cu stropitoarea, m-am udat până la piele. Ha, ha, ha! Ce neîndemânatic sunt! Revenind, era timpul să pun semințele. Fac niște coloane cu grebla, și le semăn. Am pus semințe de: roșii, ardei verde, castravete, ceapă și usturoi. La final, vin cu grebla și acopăr coloanele, apoi stropesc suprafața cu apă. Acum, tot ce mi-a mai rămas de făcut este să aștept ca plantele să răsară. Ardeam de nerăbdare să văd semințele încolțind, așa că, în fiecare zi, stăteam și citeam lângă ele, în speranța că o să surprind clipa în care vor ieși de sub pământ. Câteva zile mai târziu, am observat cum plantele au început să răsară.De atunci, în fiecare zi, le ud și le îngrijez cu bucurie.

Vă sfătuiesc și pe voi să plantați, oriunde stați. 

Yello și conflictele de la munte

Un text de I. 12 ani

Bună, prieteni! 

Mi-aș fi dorit să nu ajung vreodată să va vorbesc despre asta, dar uite că am ajuns și eu în această situație. Tuturor ni se mai întâmplă să fim nervoși uneori. Dar nimănui nu i s-a întâmplat să fie așa nervos ca mine acum două zile la munte.

Eu și părinții mei am fost la munte o săptămâna. Eu eram cel mai încântat! Îmi luasem un echipament nou, special pentru munte. Eram foarte entuziasmat să le arăt prietenilor noștri de la munte tot ce am eu pregătit pentru drumeții. Prietenii de la munte se numesc Bluly și Greenha. 

Am plecat în drumeție, eu m-am îmbrăcât cu echipamentul meu cel nou și m-am dus la cabană lui Greenha să îl chem să mergem împreună. Cum m-a văzut, Greenha, mi-a și zis:

-Vai de capul meu! Bluly, vino repede. Trebuie să îl vezi imediat pe Yello! Arată ca un clovn cu îmbrăcămintea asta! De unde ai luat-o, Yello? De la raionul pentru clovni?

– De ce nu vă plac? Sunt noi nouțe!

-Ah, Ha Haha! Vaai!

Dragii mei, nu va puteți imagina cum m-am simțit. Îmi vene să tip, să îi bat, să le rup hainele, îmi venea așa de tare să reacționez…. ca o reptilă. Dar știți ce? Eu fac parte din comunitatea agilă Rubik și doar am învățat de atâtea ori, că nu e în regulă să reacționez așa. 

La un curs de emoții și mindfulness, am învățat cum să îmi gestionez emoțiile, și cel mai important, nu să mi le țîn în frâu, ci să învăț cum să mi le expun, într-un mod pașnic și frumos, în așa fel încât să nu îl rănesc și eu pe cel care mi-a provocat neplăceri, dar nici să țin totul în mine. Poate mai degrabă ar trebui, să mă gândesc ce l-a făcut pe acel om să reacționeze așa? Să nu uităm să fim empatici și să încercăm pe cât posibil să ne întrebăm cum îi putem ajută pe cei din jurul nostru să nu mai aibe un astfel de comportament față de noi.

Haideți să facem un exercițiu: 

1. Fiecare să se gândească cum crede el că ar reacționa, dacă ar primi un răspuns de la o persoană, asemănător cu răspunsul primit de mine.

2. Gândiți-vă apoi, de ce ați da voi un astfel de răspuns. De ce i-ați răspunde cuiva, cum mi-a răspuns mie Greenha?

3. Luați în considerare toate sentimentele pe care le aveți voi când jigniți o persoană, iar apoi creați un răspuns pe care ați vrea voi să îl primiți de la o persoană pe care știți că tocmai ați jignit-o.

Ei bine, nu vreau să vă dau mai multe detalii, vreau doar ca voi să îmi răspundeți în comentariile blogului Rubik și să spuneți cum ați reacționa toți în toate cele trei cazuri.

Eu personal, am tras aer adânc în piept de trei ori și am spus:

-Greenha, te rog, nu mai spune asta! Mă rănești și am să te rog să te oprești! Dacă tu crezi că nu te poți controla cum trebuie, eu o să plec de lângă tine și o să te las în pace să mă jignești, chiar dacă eu nu voi mai fi acolo să te ascult.

Glumeam, dragilor! Nu i-am zis asta. Nu făcusem încă ora de mindfulness!

Acesta a fost cu adevărat răspunsul meu:

-Răule! Nu te mai suport! Lasă-mă în pace! Nu vreau să te mai văd, tu ești cel mai urât băiat pe care îl știu și ai niște haine de o sută de ori mai urâte și mai caraghoioase decât un clovn!

Trebuie să recunosc, mi-a fost foarte rușine când am reacționat așa! Am vorbit apoi cu Luiza, la mindfulness și am realizat că a fost o greșeală reacția mea. Greenha nu a mai vorbit niciodată cu mine și bineînțeles, nici de la Bluly nu am mai primit vreun semn. Cred că probabil, dacă aș fi reacționat mai frumos, că în prima varianta pe care v-am lăsat-o, ei și-ar fi dat seama că nu am nimic cu Greenha și că îl înțeleg, îl empatizez și că sunt deschis să îl înțeleg și să îl sprijin. 

Totuși, sunt și eu o ființă pe această lume, iar că orice ființă, din când în când mai și greșesc. Mă bucur că merg la Rubik și că pot să am ocazia să vorbesc deschis despre genul acesta de probleme la cursul de mindfulness. Trebuie să învățăm din greșeli! Și cel mai probabil dacă semănați măcar puțin cu mine, învățați cel mai bine din greșelile proprii!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Fii la curent cu ultimele informatii sau noutati din cadrul Rubik School Online!

Yeey, te-ai inscris cu succes!