Mihai: De când ai această pasiune?
Ilinca: Eu am această pasiune de la vârsta de șase ani. Nu știam prea bine să scriu, așa că le puneam pe bunicele mele să scrie, mare, de tipar, în timp ce eu dictam.
Mihai: Cum ți-ai descoperit pasiunea?
Ilinca: Sinceră să fiu, nu pot să zic că am descoperit-o… la șase ani nu eram destul de conștientă încât să îmi dau seama că asta e pasiunea mea. Cred că prin clasa a treia, mi-am dat seama că îmi place mult să scriu compuneri, iar la începutul clasei a patra, am scris o compunere despre un băiat cu o situație de sănătate mai specială. Atunci, învățătoarea mea, mi-a arătat un concurs de scriere creativă, la care mi s-a părut destul de drăguț să particip. Până atunci, concursurile îmi părusera ceva imposibil la care eu nu am cum să ies niciodată câștigătoare (dacă ați citit povestea mea cu Yello și încrederea de sine, de pe blog, știți despre ce vorbesc). Dar am fost printre câștigătorii concursului acela, iar de atunci, mi-am dat seama că asta e pasiunea mea!
\”După părerea mea, asta ar trebui să facă fiecare pasiune, să te ajute să te eliberezi de griji și în același timp, să găsești o cale de a îți înfrânge aceste griji\”
Mihai: Te-a sprijinit cineva în această pasiune?
Ilinca: De sprijinit, cred că m-au sprijinit mult bunicele, care m-au ajutat să zic așa, să îmi deschid apetitul pentru scris. M-au sprijinit și părinții, care au fost în general alături de mine și m-au susținut să continui cu scrisul.
Mihai: De ce îți place să scrii povești?
Ilinca: Îmi place să scriu povești, și nu numai, pentru că ele sunt în general, metoda mea de a mă descărca. După părerea mea, asta ar trebui să facă fiecare pasiune, să te ajute să te eliberezi de griji și în același timp, să găsești o cale de a îți înfrânge aceste griji. De multe ori, am multe răspunsuri la multe dintre problemele mele, dar pur și simplu, nu sunt conștientă de asta. Când încep să scriu, le creez personajelor mele probleme, și așa reușesc să le dau tot lor, în poziția mea de scriitor/om care le știe pe toate și care e înțelept, găsesc soluții pentru problemele lor, care sunt de fapt problemele mele nerezolvate.
Mihai: Ai o poveste preferată?
Ilinca: Dintre poveștile mele, scrise de mine, cred că cel mai mult îmi plac poveștile care se numesc: ,,Expediția lui Fergus în Artagonia\’\’ și ,,Un secret Regal\’\’. Dintre poveștile citite de mine până acum, cu siguranță cartea mea preferată este ,,Jane Eyre\’\’ de Charlotte Bronte.
\”Prin poveștile mele, vreau să le dau oamenilor răspunsuri, pentru problemele lor, dar vreau să creez și un spațiu relaxant în care lumea să se simtă încrezătoare și pozitivă.\”
Mihai: Pentru cine scrii povești și ce vrei să transmită ele?
Ilinca: Cred că singura persoană pentru care scriu cu adevărat povești, sunt eu. Succesul este al meu, poveștile mă ajută foarte mult pe mine, deci probabil scriu pentru mine și fericirea mea. Poveștile mele sunt trimise către revista ,,Ordinul Povestitorilor\’\’ de la editura Arthur, către concursul ,,Locuiește în Poveste\’\’ și către blogul Rubik deocamdată. Prin poveștile mele, vreau să le dau oamenilor răspunsuri, pentru problemele lor, așa cum am zis mai devreme, dar vreau să creez și un spațiu relaxant în care lumea să se simtă încrezătoare și pozitivă. Nu pot răspunde foarte bine la această întrebare pentru că mi se pare, că fiecare poveste scrisă de mine până acum, a transmis total altceva.
Mihai: Unde ai vrea să ajungi cu pasiunea ta?
Ilinca: Cu pasiunea mea, cred că vreau ca EU să ajung o persoană calmă, căreia să nu îi lipsească încrederea de sine. Poate îmi voi face și o carieră din asta, în lumea comunicării verbale și a jurnalismului.
Mihai: Ce te determină să scrii povești?
Ilinca: Probabil lucrul care mă determină să scriu povești, sunt emoțiile și situațiile prin care trec într-o zi.
Mihai: Cine te-a îndrumat spre această pasiune?
Ilinca: Așa cum am zis, mai toată familia m-a îndrumat spre scris și de asemenea și fosta mea învățătoare, care mi-a arătat primul concurs de scriere creativă. Mai nou am fost la un curs în carantină, de scriere creativă a academiei Motanov. Scriitoarea Sînziana Popescu mi-a dezvăluit și mai mult din secretele scrisului și mi-a sporit și mai mult dorința de a scrie.
Mihai: Cum te simți când scrii povești?
Ilinca: Când scriu povești, în general sunt ori foarte fericită, ori foarte emoționată, ori foarte nervoasă, în orice caz simt o emoție profundă. Rareori mă pun la birou, îmi iau laptop-ul și mă apuc pur și simplu să scriu, dintr-un motiv banal. Ca să îmi sporesc entuziasmul și inspirația și să am timp să mă gândesc, sar. Sar pur și simplu și simt cum îmi bate inima și cum îmi fac un întreg film al poveștii în cap. De parcă o trăiesc eu.
Mihai: Ce ai învățat despre tine de când scrii povești?
Ilinca: De când scriu povești am aflat cu adevărat cine sunt. Am aflat lucruri despre modul meu de a vedea viață, despre ce înseamnă cuvântul ,,ideal\’\’ pentru mine, despre ce înseamnă ,,o viață normală\’\’ pentru mine și imginându-mi toate astea, am început să cunosc mai bine viața mea, am început să devin conștientă de faptul că eu nu am o viață normală, dar într-un sens bun. Că sunt un copil deosebit de norocos și că am tot ce își poate dori cineva, dar cu toate astea, din anumite puncte de vedere, sunt un copil normal, care are așteptări de la viață și care mereu crede că viață lui e cu totul altfel față de a celorlalți.
Mihai: Un gând pentru copiii care vor să scrie povești?
Ilinca: Dacă ar fi să dau un sfat cuiva care vrea să scrie, ar fi să fie original, să scrie exact ceea ce simte, să nu se teamă că va fi comentat de alții și cred că nimeni nu ar trebui să se teamă de ce cred ceilalți, pentru că nimeni altcineva nu mai are mintea pe care o ai tu, nimeni nu știe ce gândești tu, mai ales adulții, care nu au cum să aibă mintea atât de creativă și care nu au cum să mai gândească vreodată ca noi, copiii.
Îți mulțumesc mult pentru interviu, Mihai!